Prima pagina > Stiri > Micii fotbalisti de la LPS Banatul au castigat Cupa Hagi Danone cu un rezultat record!

Aboneaza-te la RSS


Micii fotbalisti de la LPS Banatul au castigat Cupa Hagi Danone cu un rezultat record!

5.04.2016

Cupa Hagi Danone, cea mai importanta competitie de fotbal din Romania pentru copiii de 10-12 ani, a avut in week-end-ul 2-3 aprilie etapa a doua a celei de-a saptea editii. Pe terenurile Liceului cu Program Sportiv “Banatul” din Timisoara, copiii de la cele mai bune scoli din judet au jucat pentru un loc la Turneul Final de la Academia Hagi (Constanta, 25-29 mai).

Incurajati de pe margine de colegi, parinti, profesori si urmariti de Emerich Dembrovshi, Paul Cordea si Florin Batranu, pustii de la LPS Banatul au castigat prima etapa zonala, dupa ce i-au invins in finala pe copiii de la Scoala Nr.21, scor 3-0. Finala nu a fost singurul meci castigat la scor de micii campioni – ei au marcat 17 goluri in cele doua zile de turneu si n-au primit niciunul

Cupa Hagi Danone se muta in week-end-ul 16-17 aprilie la Suceava, pe Stadionul “Areni”, unde sunt asteptate alte 32 de echipe scolare care vor juca pentru un loc la Turneul Final.

Sunt 4 etape zonale in Cupa Hagi Danone, inainte de Turneul Final de la Constanta. Fiecare echipa castigatoare a unei faze zonale se califica la Turneul Final (Academia Hagi, 25-29 mai). Pana acum, in prima etapa s-a impus Scoala “Traian” din Pitesti, iar in cea de-a doua castigatori au fost pustii de la LPS Banatul. Dupa a treia etapa de la Suceava (16-17 aprilie), ultima faza zonala se va juca la Bucuresti, la Liceul “Mircea Eliade”, intre 13 si 15 mai.

Turneul Final al Cupei Hagi Danone se va tine la Academia Hagi din Constanta, intre 25 si 29 mai. 6 scoli si 6 cluburi vor juca pentru titlul de campioana a Romaniei. Pe langa cele 4 castigatoare ale fazelor zonale, doua alte scoli se vor mai alatura in turneul care poate trimite 12 tineri fotbalisti la intalnirea cu marele Zidane – in urma rezultatelor obtinute in anii anteriori, Liceul Teoretic “Eugen Pora” din Cluj-Napoca si Scoala Gimnaziala “Liviu Rebreanu” din Targu-Mures au castigat biletele pentru marea finala nationala de la finalul lui mai.

Cele 6 cluburi de fotbal care viseaza sa ajunga la Paris cu pustii lor de viitor sunt CS Dinamyk Craiova, ACS Kinder Sangeorgiu de Mures, Luceafarul Drobeta Turnu-Severin, CS Kinder Targoviste si ACS Viitorul Cluj, impreuna cu gazda competitiei, echipa Academiei Hagi.

Castigatoarea turneului final va fi desemnata campioana nationala, iar cei 12 copii campioni vor imbraca tricourile Romaniei la Danone Nations Cup in toamna, cand vor juca la Paris pentru titlul suprem alaturi de alte 31 de mici nationale din toata lumea. In 2015, echipa Academiei Hagi a jucat pentru Romania la Cupa Natiunilor Danone din Marrakech, Maroc.

 

Comentariile sunt inchise.