Prima pagina > Stiri > Luceafarul Cluj se pregateste de New York! 3 luni pana la Danone Nations Cup!

Aboneaza-te la RSS


Luceafarul Cluj se pregateste de New York! 3 luni pana la Danone Nations Cup!

23.06.2017

Pustii de 12 ani de la Luceafaru Cluj sunt neinvinsi in tara si vor juca pentru Romania la Mondialul Danone Nations Cup din New York (22-24 septembrie)!

Cupa Hagi Danone, cea mai importanta competitie din Romania pentru pustii sub 12 ani, si-a aflat campioana celei de-a opta editii. Intre 1 si 4 iunie, la Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi” din Constanta, cele mai bune 12 echipe au jucat pentru trofeul suprem si pentru sansa de a reprezenta Romania la Danone Nations Cup, Campionatul Mondial al copiilor, turneu care se va desfasura in Statele Unite, in aceasta toamna (New York, 22-24 septembrie).

La faza finala a Cupei Hagi Danone au participat 12 echipe: 6 scoli castigatoare ale fazelor zonale si 6 cluburi invitate de gazda Academia Hagi. La finalul fazei grupelor, primele doua echipe clasate din fiecare grupa s-au calificat in semifinale. In prima semifinala, Luceafarul Cluj (locul 1 din Grupa A) a castigat cu 3-1 impotriva lui CSU Craiova (locul 2 din Grupa B), iar Academia Hagi (locul 1 din Grupa B) a fost invinsa de Dinamo (locul 2 din Grupa A), scor 0-1.

In marea finala, Luceafarul Cluj a invins-o pe Dinamo cu 1-0 si a castigat biletele pentru Danone Nations Cup New York, acolo unde va juca alaturi de alte 31 de mici nationale din intreaga lume pentru trofeul mondial al mini-fotbalistilor. Ianis Hagi, starul primei editii a Cupei Hagi Danone, a fost cel care le-a inmanat copiilor trofeul de campioana a Romaniei la categoria “sub 12 ani”.

Intalnirea cu Gheorghe Hagi. In cadrul competitiei, cei 144 de copii au participat joi, 1 iunie, de Ziua Copilului, la un curs interactiv de alimentatie a sportivilor, sustinut de specialistul in nutritie Cristian Margarit, moment in care l-au intalnit pe Gica Hagi, ambasadorul turneului.

Anul trecut, echipa Academiei Hagi a fost reprezentanta Romaniei la Cupa Natiunilor Danone, turneu ce s-a desfasurat in Paris, pe Stade de France. Cel mai bun rezultat al nostru la turneul mondial s-a inregistrat in 2014, cand tot echipa Academiei Hagi a reusit sa termine competitia pe locul 6, fiind oprita doar de nationala care avea sa castige trofeul, cea a Japoniei.

Sub sloganul “Crede in visul tau!”, Danone si Fundatia “Gheorghe Hagi” ii invata pe tinerii fotbalisti bazele unei cariere de succes: un stil de viata sanatos, spirit fair-play si profesionalism.

Pentru mai multe informatii despre Cupa Hagi Danone, urmariti-ne pe:

www.facebook.com/CupaHagiDanone |pagina oficiala de Facebook a competitiei
www.cupahagidanone.ro | site-ul oficial al competitiei
www.instagram.com/cupahagidanone/ | contul oficial de Instagram al competitiei

 

Comentariile sunt inchise.