Prima pagina > Stiri > Începe Turneul Final al Cupei Hagi Danone!

Aboneaza-te la RSS


Începe Turneul Final al Cupei Hagi Danone!

26.05.2015

Cea de-a sasea editie a Cupei Hagi Danone, cea mai importanta competitie de fotbal din Romania pentru copiii de 10 – 12 ani, a ajuns la ultima ei faza – Turneul Final.

In perioada 29 mai – 1 iunie, turneul al carui ambasador este Gheorghe Hagi isi va afla castigatoarea. La Constanta, pe terenurile Academiei „Gheorghe Hagi”, 12 echipe din toata tara, formate din cate 12 mici fotbalisti, vor juca pentru trofeul de campioana.

Cele 12 echipe participante la Turneul Final sunt cele patru castigatoare ale fazelor zonale destinate scolilor si opt cluburi invitate de catre Fundatia “Gheorghe Hagi”.

Liceul Teoretic “Eugen Pora” din Cluj – Napoca, Scoala Gimnaziala “Elena Farago” din Craiova, Scoala Gimnaziala Nr.10 din Suceava si Colegiul Tehnic Feroviar “Mihai I” din Bucuresti sunt cele patru scoli calificate la Constanta, in urma fazelor zonale.

Tragerea la sorti va avea loc joi, 28 mai, iar echipele vor fi impartite in doua grupe, urmand a juca dupa sistemul „fiecare cu fiecare”. Celor patru scoli campioane li se alatura cele opt cluburi invitate:  Steaua, Dinamo, CSU Craiova, ACS Viitorul Junior Cluj, Viitorul Oradea Kinder Targu Mures, LPS Banatul Timisoara si Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”.

Meciurile din faza grupelor se vor juca vineri, sambata si duminica, de la ora 10:00. Primele doua locuri din fiecare grupa se califica in semifinalele de luni, 1 iunie, care vor incepe de la ora 10:00 si, respectiv, 11:00. Castigatoarele semifinalelor vor juca finala de la 17:00. Gheorghe Hagi va urmari meciurile de luni si ii va premia pe copii la festivitatea de la 18:30.

Castigatoarea Cupei Hagi Danone va reprezenta Romania la Danone Nations Cup in Maroc, unde se va lupta pentru trofeul suprem alaturi de alte 31 de echipe nationale din intreaga lume. Anul trecut, la finala mondiala din Brazilia, Romania a obtinut cea mai buna performanta din istoria participarilor sale: locul 6 pentru Academia “Gheorghe Hagi”.

Pentru mai multe detalii legate de Cupa Hagi Danone, urmariti-ne si pe facebook.

 

Comentariile sunt inchise.