Prima pagina > Stiri > Cupa ”Hagi Danone” la Arad, ultima oprire înainte de finală

Aboneaza-te la RSS


Cupa ”Hagi Danone” la Arad, ultima oprire înainte de finală

19.05.2011

Ultima etapă a Cupei ”Hagi Danone” se va disputa la pe 21 şi 22 mai, la Arad. Cele mai bune echipe de juniori din judeţele Arad, Timiş, Hunedoara, Mehedinţi şi Gorj îşi vor disputa calificarea la turneul final de la Timişoara.   Stadionul ”UTA – Francisc von Neumann” va fi gazda meciurilor ce vor avea loc sâmbătă de la orele 90.00, 12.00 şi 17.00 şi duminică de la ora 10.00 (semifinalele) şi ora 13.00 (finala).

Câştigătorii vor fi premiaţi de personalităţi marcante ale fotbalului arădean: Marcel Coraş, Florian Dumitrescu, Flavius Domide şi Dorel Cura.

La faza zonală Arad vor participa echipele de club Atletico Arad, CFR Timişoara, CS Jiul Petroşani, CS Pandurii Tg. Jiu şi CSŞ Drobeta Turnu Severin.

Turneul final al Cupei ”Hagi Danone” va avea loc în perioada 29 mai – 01 iunie 2011, la Timişoara. La acesta vor participa 14 echipe care vor evolua separat, în două întreceri paralele, dedicate echipelor de club  şi de şcoli.

Pe 1 iunie, echipa câştigătoare din competiţia cluburilor va întâlni învingătoarea din turneul  şcolilor, într-un meci care va decide reprezentanta României la finala Danone Nations Cup, de la Madrid.

Comentariile sunt inchise.