Prima pagina > Stiri > Cupa “Hagi Danone” la Bucuresti

Aboneaza-te la RSS


Cupa “Hagi Danone” la Bucuresti

13.05.2010

Cea de-a şaptea etapă a Cupei “Hagi Danone” va avea loc la acest sfârşit de săptămână pe stadionul Rocar din Bucuresti. Meciurile vor debuta vineri, 14 mai 2010, la ora 08:30 cu partidele eliminatorii din competitia scolilor iar sâmbătă, incepand cu ora 09:00 vor intra in competitie cluburile.

Duminică, de la ora 10:00, se vor disputa fazele decisive pentru ambele competiţii; şcoala care va reprezenta Bucurestiul la turneul final de la Constanţa va fi cunoscută în urma meciului de la ora 14:00, iar finalistele competiţiei cluburilor îşi vor disputa calificarea începand cu ora 13:00.

La faza zonală de la Bucuresti vor participa următoarele echipe: CSS 2 Bucuresti (Municipiul Bucuresti), Atletic Junior Calarasi (Judeţul Calarasi), CSS Slobozia (Judeţul Ialomita), CS Petrolul ’95 Ploiesti (Judeţul Prahova), Dunarea Giurgiu (Judeţul Giurgiu) şi Scoala de Fotbal “Eugen Nae Peris (Judeţul Ilfov) – pentru competiţia rezervată cluburilor şi 83 de şcoli din Bucuresti pentru competiţia rezervată şcolilor.

Cupa ”Hagi Danone” pregăteşte numeroase surprize şi premii! Toţi participanţii vor primi diplome, iar cele mai bune echipe vor câştiga cupe şi mai multe premii surpriză. La acest turneu, toată lumea câştigă, chiar şi suporterii din tribună. Se vor acorda premii pentru ”Cea mai frumoasă galerie”, ”Cel mai bun fotograf”, ”Cel mai bun reporter”, dar şi premii constând în produse pentru participanţii la tombolele organizate la stadion.

Gazda evenimentului va fi Radu Constantinescu, prezentatorul emisiunii “Drum cu prioritate” de la EuropaFM.

Comentariile sunt inchise.